joi, 27 august 2009

tu ce faci?

pe-acolo-aici
cu un mic zâmbet furat
sau poate-n dar căpătat
de la soare răsare
de prin abecedare
rostogolesc
și bolborosesc
poveşti pentru pitici
printre coperți cu arici
şi ca un pricolici
să nu mă contrazici
caut podele-n stele
sper să m-ajute albinele
să caţăr balustradele
de-aici pân’ la Orion
desenez un canion
şi-mi ridic un bastion
totul doar cu un creion
după-așa cascadorie
plec într-o călătorie
să-mi deschid o brutărie
mică cât o farfurie
unde coacem geometrie

ochii închid și visez
în deşert mă așez
spațiul necunoscut
„unde exişti neprefăcut”

pe-acolo-aici



inspirată de un vers din poezia „august în toamnă”, Victor Marinescu
http://www.agonia.ro/index.php/poetry/13900375/august_%C3%AEn_toamn%C4%83

joi, 13 august 2009

întorc capul după fiecare noapte

dacă, ar fi să plec
voi lua cu mine chipul tău și arzândele-ți șoapte
flămânde de lumină
ca timpul să ne aparțină

dacă ar fi să plec
voi picta pe nisip basmul întâmplării
te-ai îmbrăca cu mine
în fiecare amănunt
să simţi că trăiesc

dacă ar fi să plec
voi ridica din mângâierile tale culcuş
după colţul ochilor aproape gândului
să-ţi fiu zâmbetul

dacă ar fi să plec
voi părăsi iluziile copilăriei
împletind alte anotimpuri din
fumul străinelor gânduri

dar azi...
azi mai rămân

o clipă

Despre mine

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.