Flori efemere

viaţa e un fuzelaj simplu
cu diverse proeminenţe aripi
ce-ntrerup uniformitatea zilei
din vârful cărora se-ntind
braţe ca nişte fuioare de fum
extensii ale voinţei
într-o încercare măruntă
de-a pescui fulgerarea
unui vis interior

în rest
bâjbâim circular
printre ciorchine
generatoare de suferinţă
sperând alienant să atingem
cercul de lumină
consonant

însă de cele mai multe ori colapsăm
urlând vertical
într-o explozie de artificii turbate
noi, florile efemere
ale lui Dumnezeu

incantaţii

mi-e gura amară şi limba mi-e şui
Băseştii ne predică iar binele nu-i
mi-e milă de mine, mi-e groază de voi
arcanu’ m-ajunge să mă vâre-n convoi

putredul vorbelor m-aruncă-n noroi
cangrenele minţilor erupe şuvoi
urâtul şi arta păşesc laolaltă
guiţând note false mai ceva ca pe baltă

gunoaie pe străzi, mizerii în case
ne chiorăie maţe în ţol de mătase
Ilene umflate ne sunt mari genii
la TV feţi-frumoşi înşiră tâmpenii

Băseştii ne predică iar binele nu-i
mi-e gura amară şi limba mi-e şui

Haiku

abisuri limpezi -

chiciură-n fântână sau

o pânză de paing?

fantasme

în vara asta
vreau să-nvăţ aşa cum nu se învaţă
nu despre stele ce noaptea o răsfaţă
de voi putea să prind între anotimpuri
un gust al sărutărilor şi-nţelesuri
de foc ce-nvolbură ulcioarele sub scrum
rotind neostenitul fantasmelor alb fum
prin ochi căprui privind dintre marasme
văpaia lor stingând dorurile-albastre

dar cine să mă-nveţe
ce n-am ştiut vreodată
ce gust să aibă noaptea
sau cât e de-efemeră
feroce, dragostea

Trece

cenuşa bântuise aseară
adusă de târziu-n spinare
şoptise mai ai o cărare
cu pietre în piept de străbătut
cel mai probabil un hop de dus
în ring în ritm de swing departe
de mine cuvintele împing
trece...

se topeşte gri-ul în noapte
străbat cu mişcări circulare
hârtiile, o întâmplare
număr paşii cu care timpul
ne-a tatuat în roşu limbul
în adâncuri luna creşte sâmburi
albe geamanduri pentru gânduri
trece…

alunec lin din răul de ieri
un fir de pelin se strecoară
între sunet şi tăceri pe străzi
carnea care m-ascunde e neagră
rugăciuni întorc amintiri din
neant înmuguresc arcuiri
spulberând distanţele, anii
trece...

ating dezamăgirea uşor
redevin osânditul, frământ
în pumni nelinişti, neştiutul
resemnarea-i pe chip decojită
vezi şi tu printre coji zâmbetul?
înhaţ norocul în braţe şi-Ţi spun:
Fie Doamne cum vrei Tu

a trecut

în şase paşi

din ploi despletite
beţie amară
umbrele - adună
ecouri pe stradă
a bocet atârnă
tăcerea albastră
în şişuri de beznă
durerea se leagă
sub paşii de gheaţă
câmpia se-ncheagă
în os de lumină
asprimea păleşte
sub piele de noapte
gânduri şi şoapte
de fiinţă pustie
ce nu se cunoaşte

Noi

Suntem cârtiţe
tenace ne mişcăm
într-un perimetru restrâns
cât se poate de împăcaţi
cu trucurile proprii
urmele noastre sparg
regularitatea zilei
pășim inconștient peste fisuri
mâzgălind pânze
cu ploi monotone

o dată, o singură dată dacă
ne-am opri
am scormoni angoasele celorlalţi
nevăzători aflaţi în alte găuri
pe alte planete
am cerceta ochiul făcut pe dos
care ne mână înainte
încercând evadarea din
sminteala acestui
secat univers

ne-ar trebui
şanse înafara timpului
să plonjăm pe alte căi
la sânul vreunei lumi
iluzorii
în profunzimile unei iubiri
imaginare
în dorinţa de a ne regăsi
pe noi, pietrele calde
ale începutului