Poemul tristeţii

tristeţea mea,
ce chef am să te bat
că nu te asortezi cu firea de-acrobat
dar mă gândesc,
cu mintea mea de cascador,
că ţi-era dor de-aceea ai sosit ambasador
dar nu ştiai că sunt Atlas şi nu te las?
pedeapsă am să-ţi dau în zeflemea
ca din odaia ta haimana
să-mi desenezi pe-o coajă de
halva un zâmbet arcuit
peste cişmea un curcubeu
sub pălărie-nghesuit
de toate relele ferit


şi-n vară să îmi coci poveşti
sau de mă cerţi să mă înlănţuieşti
cu ploi bacoviene-ntre coperţi
atunci te iau alăturea să călăreşti

dar dacă mă iubeşti
mai dă-mi răgaz o clipă
să-ţi ţes c-un fir de cânepă
ispită

dar cum de toate n-ai habar
de mâine te ascund în buzunar

nepoem

refugiat în cameră
închid ochii,
mă scufundam încet, încet,
în mirifica lume
din spatele pleoapelor
o intersecţie unde,
dacă nu te opreşti la timp,
Dumnezeu ştie
unde ai ajunge

poem

azi nu-s de plastelină
mă preling în surdină
curg printre nedumeriri
tot atâtea amăgiri
vrei să te ajut?
ispiteşte-ntrebarea
trebuie să mă odihnesc
răspund mirosind marea
unui zâmbet
şi păşesc
frământ o nelinişte
muşc din curaj
să mă vindece
sar peste anturaj
într-un picior arunc
un dinte şchiop de prunc
peste umăr
pentru noroc, târăsc
ca un proroc, undeva pe fundul mării
ventriculul însingurării, stângaci
înot în zare
printre miresme de ger
la-ntâmplare
aşteptând...

închid un ochi mijesc
cu celălalt bocesc
aş trage
nu am la cine
culeg
umbra neagră din mine
îmi trag răsuflarea şi
redevin figurină
de plastelină

așchii de soare

linişti cu tine
capele sixtine
liniște plină
senină lumină
liniște stinsă
de-ntuneric linsă
liniște arsă
de mâna ta toarsă
liniști revarsă
șoapta-ți întoarsă
liniști depline
împletesc destine
în timp ce curgi râu
în mine

Gânduri împletite

Colaborare cu Ioana Catalina Rosculet



Dormi, somnorosule? întreabă
în loc de bună dimineaţa
Cătălina din poveste
dându-mi de veste că secunda
se arcuieşte peste noi

şi-mi propune
un joc răsucit cu
lujeri de nuferi din care poţi împleti
coliere, brăţări și inele

fantome de surâs
din genele ce pâcle urzesc îmi şoptesc
poeţii sunt o specie aparte...
îţi luminează cu licuricii degetele
minţii

tac

irişii de bondar întreabă iar
muza te vrea doar pentru ea? nu vezi?
ai ascuns amiezi în cotloanele hibernării sufletul
te doare cuvântul de la asfinţit
te aşteaptă încărunţit

mă scald în lacul de chihlimbar
mă fură un fir dintr-un ghem smotocit
de o gâză albastru îl prind
între mai marele şi arătător
adulmecându-i cântecul îngânat
de steaua din colţul drept
al străzii cutreierate
de îngeri
demoni
şi alte creaturi în care
amăgitor am crescut
aripi de nu-mă-uita
flamuri de firimituri
s-alunge iarna cu puterea gândului
murmur magia descântului în timp
ce înlănţui curcubeul cu pasul
ochiului închis cutreier
îngerii ascunşi într-un portret
de inorog fragil

te privesc apoi cum râzi fericită în lumi
fără angoase pe care mi-ar plăcea
să le răsucesc printre unghiile roase
să văd ce este dincolo de coaja ce stă să crape
şi cât soare în pumnii tăi încape

Fragil

nu poţi jindui la nesfârşit
după ce nu poţi avea
ca un animal bine dresat
trebuie să treci prin cercul de foc
arunci ochii roată
primeşti aplauze
dai ocol arenei ca să arăţi
că eşti nevătămat
nimeni nu va observa
scârţâitul oaselor ce nu se armonizează
cu pasul elegant
zâmbetul cuceritor
sau rănile prea adânci
ca să se vindece vreodată

respectând reţeta, continui
marşul fragil încercând
inutil să ştergi clipa

vara m-aşteaptă
în caleaşca de dovleac
dar ziua mi-a risipit seminţele

aşchii de cuvânt

inima are patru camere
dar asta ştii şi tu
numai că îţi scapă
faptul că sunt goale
în zadar străduinţa să lipeşti
afişe cu prietenii întâmplător
culese

sub plânsul timpului
corăbii tăcute, visele
ţi se topesc
corăbii tăcute, iubirile
se deşiră ca mărgelele
de la gâtul mamei
când a aflat că există locuri
în suflet pe care nu le-a descoperit
până acum un fulger creează
o gaură-n cer tot aşa un chip
în căuşul ochilor adânceşte amintiri

ca un animal sălbatic
înţelegerea se apropie
pe furiş rânjind ca un liliac
singurătatea îţi reazămă coatele amare
peste umbra nopţii coborâtă
să vindece drumuri deschise
de poeţii cu limbă de şarpe

şi tu ştii, o ştiu şi eu
oamenii mari
zboară puţin
sau deloc
pentru că au aripi mici
sau deloc

viaţa e un joc
de fragmente imperfecte
în care încă te caut deşi
eşti doar o ruptură
a timpului meu



inima are patru camere
dar asta ştii şi tu
numai că îţi scapă
faptul că sunt goale
în zadar străduinţa să lipeşti
afişe cu prietenii întâmplător
culese

sub plânsul timpului
corăbii tăcute, visele
ţi se topesc
corăbii tăcute, iubirile
se deşiră ca mărgelele
de la gâtul mamei
când aflii că există locuri
în suflet pe care nu le-ai descoperit
până acum un fulger creează
o gaură-n cer tot aşa un chip
în căuşul ochilor adânceşte amintiri

ca un animal sălbatic
înţelegerea s-a apropiat
pe furiş rânjind singurătatea
îţi reazămă coatele amare
peste umbra nopţii coborâtă
să vindece drumuri deschise
de poeţii cu limbă de şarpe

şi tu ştii, o ştiu şi eu
oamenii mari
zboară puţin
sau deloc
pentru că au aripi mici
sau deloc

însă viaţa e un joc
de fragmente imperfecte
în care încă te caut deşi
eşti doar o ruptură
a timpului meu