plouă...
stropi calzi aleargă în herghelii cenuşii
prin dezordinea pietrelor
ai scris...
cuvintele m-au alungat
în amurgul căţărat pe coamele minţii
copleşit de o oaste de coşmaruri
mă întreb ce s-ar putea întâmpla...
pentru o prea lungă secundă
mă simt înfrânt
aruncat într-o groapă
cu doi metri de noroi peste chip
și plouă...
adevărul
îmi spală faţa de rânjetul unor sentimente aiurite
şi-au ţesut pânza în colţurile buzelor
pe ecran scrisoarea înmugureşte a ceaţă
literele s-au preschimbat în praf
independent de mine trupul
se cutremură cu un icnet
răsuflarea se încreţeşte a durere
tropotind sălbatic gândurile
călăresc sufletul
o clipă,
apoi
logica mă reaşează din nou
între rânduri, trag aer în piept,
adânc mi-arunc privirea căutându-te
dincolo de pixeli
un fulger de mânie mă înghesuie
la naiba! îmi spun
arunc dorințele din cercul zdrenţuit
te privesc în ochi, vorbim despre vreme
și renunţ la tristeţe ca la o păpuşă
mototolită
undeva în mine plouă,
plouă amar
e timpul meu să zbor
însă...
