un ciob de gheaţă ce refuză să se topească în mâna mea

plouă...
stropi calzi aleargă în herghelii cenuşii
prin dezordinea pietrelor

ai scris...
cuvintele m-au alungat
în amurgul căţărat pe coamele minţii
copleşit de o oaste de coşmaruri
mă întreb ce s-ar putea întâmpla...

pentru o prea lungă secundă
mă simt înfrânt
aruncat într-o groapă
cu doi metri de noroi peste chip

și plouă...

adevărul
îmi spală faţa de rânjetul unor sentimente aiurite
şi-au ţesut pânza în colţurile buzelor
pe ecran scrisoarea înmugureşte a ceaţă
literele s-au preschimbat în praf

independent de mine trupul
se cutremură cu un icnet
răsuflarea se încreţeşte a durere
tropotind sălbatic gândurile
călăresc sufletul

o clipă,

apoi
logica mă reaşează din nou
între rânduri, trag aer în piept,
adânc mi-arunc privirea căutându-te
dincolo de pixeli

un fulger de mânie mă înghesuie
la naiba! îmi spun
arunc dorințele din cercul zdrenţuit
te privesc în ochi, vorbim despre vreme
și renunţ la tristeţe ca la o păpuşă
mototolită

undeva în mine plouă,
plouă amar

e timpul meu să zbor
însă...