dacă, ar fi să plec
voi lua cu mine chipul tău și arzândele-ți șoapte
flămânde de lumină
ca timpul să ne aparțină
dacă ar fi să plec
voi picta pe nisip basmul întâmplării
te-ai îmbrăca cu mine
în fiecare amănunt
să simţi că trăiesc
dacă ar fi să plec
voi ridica din mângâierile tale culcuş
după colţul ochilor aproape gândului
să-ţi fiu zâmbetul
dacă ar fi să plec
voi părăsi iluziile copilăriei
împletind alte anotimpuri din
fumul străinelor gânduri
dar azi...
azi mai rămân
o clipă
Teodor Dume, incident între cuvinte
Acum 6 luni
3 comentarii:
Dorulet, se spune mereu ca "partir c'est mourir un peu"! Este adevărat, orice plecare inseamna sa rupem din noi o parte din ceea ce lasam in urma. Plecarile tale in lumea larga si inca nedeplin cunoscuta tie, vor insemna neantizarea soaptelor ce vor rugini, precum frunzele in pierdutele toamne. Frumos ai metaforizat trecerea ta prin viata aidoma unor "intamplari" scrise pe nisipul ce maine le va spulbera in cele patru puncte cardinale. Mi se pare ca acel "plan prestabilit" scade un pic din emotia artistica a gandurilor tale. Poti gasi alternative(voi impleti...in lunca gandului culcus), e pacat sa pierzi vraja versului prin cateva cuvinte plate, rigide(plan, prestabilit). In fond, atunci cand pleci o faci instantaneu, fara pregatiri ale sufletului. Acelea sunt cele mai frumoase si asteptate plecari. Acolo, in lumea in care vei pleca strainele contururi pot fi imblanzite de anotimpurile pe care ti le vei cladi matur, parasind parcul de iluzii al copilariei. Finalul este potrivit! Nu pleca acum! Mai este timp de reverie! Clipa aceasta magica poate nu o vei mai intalni niciodata!
Cu prietenie Emil Iliescu
Multumesc de feed-back. In sfarsit mă criticati, ceea ce îmi prinde bine, doar că nu ati citit atent versul; este vorba de ridicarea unui loc de refugiu, un loc unde să regăsesti amintirile, gesturile care te-au însotit, ti-au definit cresterea, nu de o plecare prestabilită, care poate fi totusi prestabilită doar crestem, plecăm de langă mame si asta se stie, e în firea lucrurilor. Am dreptate? E o poezie pentru mama, n-as vrea să plec, nu definitiv de langă ea, as vrea s-o păstrez aproape ca pe lucrul pretios care mi-a dat viată, care mi-a făcut posibil parcursul atat de altfel.
Poate totusi am să modific acele cuvinte ca nefiind potrivite cu restul, fac notă discordandă. Asa am simtit si eu, mă gandeam să dau o notă de modern. Pare că am gresit.
Am să pun comentariul pe blog.
Incă o dată, multumesc. Cuvintele dumneavoastră sunt o felie de simpatie binefăcătoare. Imi pare rău că nu am reusit să vorbim mai mult la Suceava, eram pe fugă si trebuie să recunosc, greu mă obisnuiesc cu oameni în realitate de zi cu zi, deci greu îmi dau drumul.
Dorulet
Mi-a plăcut varianta cu puţină rimă, sunt de școală veche. Ai avea de câștigat dacă te-ai despărți de niște sintagme şi imagini dragi ţie, dacă ţi-ai propune să nu le mai foloseşti deloc. Caută cuvintele în altă parte, nu unde ai căutat până acum. Ai nevoie şi de spini, pentru ca frumuseţea să fie completă.
GLD
Trimiteți un comentariu