realitate

noi suntem iele
călărim furtuni
deranjăm cu plânsul, murmurul,
glasul care cheamă, revendică
ne vânzolim pe
maţele oraşului
mustind sălbatic de viaţă
ronţăim întrebări
ridicăm
ziduri chinezeşti răsucite
din care lumina s-a scurs demult
sau voi v-aţi ascuns după?!
şi doar ca umbre păşiţi lângă noi
iar şi iar
până se instalează reflexul pavlovian
între feliile vieţii noastre

din când în când
scapă stafia unui surâs
tremurăm în adâncurile aspre ale
îndoielii

timiditate ( 2 )

sunt timid
dar nu mă tratez
recunosc
mai vorbesc
din când în când numai
cu mine rareori expediez
un cuvânt nu e
un fluture chiar
şi gesturile mi-s
zgârcit ai zice

între timp am învăţat
printre orgolii se păşeşte
în vârful picioarelor
eroii există doar în poveşti

o zi strâmbă

azi e strâmbă
mâine pune în umbră
răsucirea firii
aruncă un ochi la cer
aripi de mac îmbracă
după-amiezi albe cu ramuri goale
riguroşi, japonezii editează dicţionare
semnificaţiile acestor rânduri scapă
e un timp de călcat în picioare
inimi, prieteni, ce-o mai fi
saltimbancii au spectacol permanent
în parlament petrec zile inventând coşmaruri
anxietatea bolboroseşte în măruntaie

mă cuprinde oboseala
şi atunci prefer să tac

praf ( aşchii de piatră )

născuţi din praf
ne furişăm printre umbre
căutându-ne
râu de oameni alergând
spre posibile destinaţii şi nici un loc
unde să ne refugiem pentru că
nu există nimeni să ofere indicii
nimeni nu posedă
semnalmente după care să ne recunoştem
dar până se încheie marşul
înaintăm cât mai spre centru
acolo credem că se întâmplă
totul însă nu dăm decât peste haznaua
viselor noastre şi sfârşim
prin a-i pune eticheta
divertisment
în loc de să descălecăm
în podul palmei pe care tatuăm
„Atenţie, acest loc dăunează grav sănătăţii!”

ai grijă când e prea linişte
pe artera neagră a vieţii

ritmuri

din amintirea unui mail
şi zece îmbrăţisări ademenite
de obrazul proaspăt
construiesc un drum
cu palmele, ochii şi sufletul
îl pietruiesc cu un pumn de licurici
să nu bâjbâim niciodată
uneori mi-e frică să merg înainte
uneori mă împiedic
îţi pleci uşor fruntea
gândul tău mângâie
pasul în doi sparge mulţimea întrebărilor
sub cerul de plumb regăsit
mi-e sufletul leagăn
arcuşului tău

timiditate, umbră amară

lună, lună
demoazelă nebună
ce drum deschizi
de vindecat timizi
candizi şi nevolnici
poetaşii peltici?

s-o iau spre răsărit
pân’ voi fi isprăvit
în inimi de-antracit
pelinul de-ndulcit
din jegul vorbelor
şi înscenărilor

să mă-ntorc spre apus
într-un exil impus
pân’ fi-va descompus
visul fragil din noi
adânc ros de noroi
de-actualii ciocoi ?

zi, spre sud s-o apuc
pe buze cu-n trabuc
spre amicul Papuc
să devin başbuzuc?
pâine neagră să-mbuc
şi să-l cânt pe Coşbuc?

spre ţara zăpezii
a singurătăţii
între urşii polari
mai buni vizionari
decât mercenarii
vorbelor sforţate
sau resuscitate
azi articulate?

lună, cum să deduc
încotro să mă duc
să nu mă simt caduc ?

anotimpuri murdare

în grădina Maicii Domnului
minunile se ţin
ca lanţul de bicicletă Pegas
urât mirositoare 7
vorbe ştirbe 4 fapte
lunecă peste noi
mai dese decât cariile din asfalt
sărăcia zgârie rozul
de copil în frământarea febrilă
a tuberculozei
politicienii glisează
de la stânga la dreapta
sau poate invers
căutând linia dreapta
spre propriul buzunar

iar noi
noi aşteptăm cuminţi
vremuri la fel de interesante ca
1241

curând
printre toanele capricioase
ale timpului
din hăţişul de mister care suntem
va sosi ziua când
chirciţi între lumi
vom respira disperare

până atunci
în ziua mântuirii
vom dansa de-a pururi
cercul imperfect
în scrâşnetul
dulcea amar
din cântecului spart
al României


varianta

în grădina Maicii Domnului
din semnul abecedarului
urât mirositoare 7
vorbe ştirbe plus 4 fapte
lunecă cu noi spre dezastru
ca desele carii după ploi
din asfalt,
mam’ am luat un 2 doi

Hai, sictir, toate minunile se deşir
ca lanţul de bicicletă într-un turnir

sărăcia zgârie rozul
de copil frământând febrilă
a morţii idilă cu solzul
pupezelor 8 ce glisează
din stânga la dreapta confuză
sau invers trag ipotenuză
spre propriul sertar călăuză

o catetă indică economia lui peşte
cealaltă, spre Dumnezeu priveşte printre deşte

adopt un Do să adulmece
număr de la 1 la 10
aştept ca cei piticii cuminţi
ştirile de la orele 5
interesante ca ajunu’
anului ’41
mai bine ne-ar puşca cu tunu’

de mirare că prinţesa Li Ameţeşte
când abia bâguie româneşte?

curând sinucigaş, vrei, nu vrei
printre parcursuri arbitrare
ale timpului blond de la trei
din hăţişul de mister şi disperare
va sosi ziua „şase” în care
viitorul chircit între gheare
va respira capitulare

până în clipa mântuirii
vom dansa de-a pururi imperfect
în ritmu’ amar al întâmplării
neomenească agonie
înţelenită-n nebunie
scrâşnind cântecul de mânie
din dulcea noastră Românie

1 martie 2011