cinema

intri în viaţă
ca într-o sala de cinema
păşeşti din întuneric pleci pe furiş
pe linia existenţei eşti noua marionetă
regizori părinţi şcoală prieteni sistem cei norocoşi
au o plasatoare la îndemână ceilalţi...
pe bâjbâite cauţi un loc
te loveşti de întâmplări de oameni
inutil uni îşi pun ochelari
de luptă alţi de cal la început
mintea se roteşte în trombă străbate
împleticindu-se zona crepusculară
dintre dorinţe şi cerinţe logica
e interzisă mărşăluieşti înainte
şi înapoi pe podea de milenii
dar nu a trecut mai mult de o viaţă
uneori fiebinţeala din piept te mistuie
destinul flutură nepăsător distrăgându-te
în loc să te concentrezi pe centura
de siguranţă care te-ar putea salva
propria nesiguranţa este terefiantă
şansele de reuşită sunt egale cu cele de a face operaţie
pe propriul creier penintenţa face parte
din drumul pe care îndoiala te mută
de pe un picior pe altul
în căutarea unei poziţii stabile
domino-ul fricii cade
mai repede decât al binelui
între timp pe culoare te lupţi
pentru un loc cât mai în faţă
despre care nu ştii nimic dar ai auzit
vorbindu-se într-una mârâind
sorbi băutura amară a zilei
dependent de drogul fericirii
ideile le-nghesui la periferie locurile
tainice din suflet se prăfuiesc pe ecran
minciunile actorilor sunt ca ceaţa
deasupra mării toamna trebuie
să te obişnuieşti că te-ai născut
orb că trebuie să te descurci fără...

iar tu
cele mai multe ori singur
priveşti dansul luminii peste întinsul lumii

şi-ntr-un târziu dacă ai răbdare
moartea îşi dezvăluie delicateţea