fructele pământului

de atâtea gânduri
în plete am gust
de roşcate arogante emoţiile
pârguiesc capricioase
seninătăţi uşor amărui
petale căprui ascund
ghemuite nelinişti

de câte ori ferecăm pleoape
suntem intangibili
avem visele noastre la fel
cum timpul are nopţile în care
ispitiţi de jindul unui altceva
străbatem distanţele prin venele cerului
fără tristeţe
încercând să înhăţăm
o bucată de lume
în jur stâlpii cerului se prăbuşesc
sub cuvinte cu discrete
miresme de fum

aspre la fire aceste zile zbârcite
cu superba delicateţe
îmbrăcată de zbucium
a tinerilor
frumoşi ca toate fructele pământului