Noi

Suntem cârtiţe
tenace ne mişcăm
într-un perimetru restrâns
cât se poate de împăcaţi
cu trucurile proprii
urmele noastre sparg
regularitatea zilei
pășim inconștient peste fisuri
mâzgălind pânze
cu ploi monotone

o dată, o singură dată dacă
ne-am opri
am scormoni angoasele celorlalţi
nevăzători aflaţi în alte găuri
pe alte planete
am cerceta ochiul făcut pe dos
care ne mână înainte
încercând evadarea din
sminteala acestui
secat univers

ne-ar trebui
şanse înafara timpului
să plonjăm pe alte căi
la sânul vreunei lumi
iluzorii
în profunzimile unei iubiri
imaginare
în dorinţa de a ne regăsi
pe noi, pietrele calde
ale începutului

toamnelor târzii

În ploaia toamnelor târzii
îmi liniştesc gândurile
întind mâinile să aflu adevărul
să văd, să ating, să gust, să trăiesc
privesc apa
îi urmăresc unduirile
le compar cu palmele mele
tremurul pietrelor ude
clipa îşi poartă lumina peste pielea mea dansând
se strecoară printre umbrele degetelor
în vreme ce curge, freamătă, se retrage
se răsuceşte şi alunecă
scufundându-se în beznă
mă deschid înaintea ei
o invit să mă cuprindă
iar şi iar
până când voi fi mulţumit
de felul în care stăpânesc
echilibrul