duminică, 31 mai 2009

pentru cântecul ce tresare în mine

Doamne, dă-mi aripă cuvântului
peste hârtie tăria vântului
miros de ţărnă şi mângâiere
graiul să-mi cu trup de baiadere
s-alung negura durerilor
cu-aroma de lavandă a serilor
pentru izul de-ngheţ al coşmarurilor
seducătoarea cântare a râurilor

încă, dă, Doamne, plăpândului
din palma de-argint a gândului
puteri să-alinte cerurile albastre
şi cântece cu stele din glastre

şi dezbrăcat de rele
încolo spre apus
vom fi vioară Ta şi-arcuş

sâmbătă, 30 mai 2009

Nuanţe portocalii

amărăciunea a venit la mine
după prima bătălie
pe atunci aveam încă
urmele copilăriei pe cizme
şi promisiunea unei lumi întregi
se întindea dinaintea mea
înscrisă în apele ochilor
naivitatea mi-era strălucitoare
fără nici o zgârietură
şi o purtam ca pe un stindard
personal

azi fiecare lovitură
mă bântuie dureros
salutându-mă dimineaţa
ca nişte vechi camarazi

mă întreb
aş fi putut face alte alegeri
care să mă trimită pe alt drum...

mă întreb
dacă ultragiul faţa de nedreptăţile din jurul meu,
faţă de depravarea lumii
nu se vor veşteji
pe străzile neluminate ale rutinei...

pot oare, gesturile mele
să-ndrepte răul,
nedreptatea?

nu ştiu
probabil nu
dar pot să înapoiez unui om viaţa,
speranţa

joi, 28 mai 2009

îmbrăţişând liniştea

faptele mici şi meschine
nu mă pot tulbura

dansaţi!

dansul ar putea fi o scuză
pentru a evita apăsarea realităţii
un mod de a crea inevitabilul
care intră în marş
prin porţile voastre
punând capăt jocului

ştiu!
viperele aşteaptă
s-o rup la fugă îngrozit

dansaţi!

am să mă descurc singur
dar nu vreau să mă gândesc la asta
nu-mi place

când voi avea timp
voi găsi remediul

până atunci
să dansăm dement
în lumina muribundă
a lumii

dintre zile

sunt geamăn
înger modern
neatins de prezent
peţesc cuvinte
între prezent şi trecut
răscolindu-mă

sâmbătă, 23 mai 2009

Trupul tău, vioară

din motive numai de Domnul ştiute
trupul tău e o vioară
ce-mi scrie muzica
braţul tău poartă arcuşul
prin toate camerele din inima mea
peste ani, peste vieţi, peste spaţii
mâinile se vor întâlni, se vor atinge
vor desena culori iar
ciudatul arcuş
ne va-mbrăca
în inimaginabile motive
de sunete

Late november

târzie toamnă
un braţ de crizanteme
a uitat în dar

risipiţi de vânt,
ne colindă dorinţe
rătăcim tristeţi

viaţa

întâile aripi,
energii boreal plăsmuite,
suflete-n vise.

vârstă fecundă
dulci culori amare
adolescenţa

Ȋntre rece şi cald

lăstuni în aer -
în coşul de răchită
roşii lalele

singurătate –
vârfuri veşnic ninse
deasupra stele

Ape

umbre albastre -
sub teiul singuratic
drumeţ însetat

târzie amiază
sub ropotul de ploaie
s-a frânt cireşul

Prin noapte

plimbări de seară
pe-mpovărate cărări
de putred frunziş

steaua-nserării -
pe faţa ruginită
a frunzelor, ploi

Nisip şi stele

cioburi sidefii
risipite petale
noaptea pe nisip

călătoarele
plecând spre ţările calde
linişte-n ramuri

Basme

castani în flăcări
pe trotuar cafenea
pustie-n noapte

lângă foc, basme -
peste coarne de gheaţă
un strop de soare

Contraste

întins la soare
pled auriu peste deal
păpădiile

loc de popas -
buchet de crizanteme
îmbracă crucea

marți, 19 mai 2009

Poem

clipe din noapte
au încolţit o joacă
sau pâclă şi durere?!

dansând sub ploi de argint
minţile-nfierbântate
din ce fântână-au băut
de cântec sau minciună?

luni, 18 mai 2009

Lumea mea

la un capăt al lumii mele stă luna,
din celălalt, soarele mă veghează;
în faţă cerul, spatele sprijină Pământul;
ochii deschişi trăiesc ”ziua”
pleoapele „noaptea” o visează.



2007

duminică, 17 mai 2009

Scrâşnind

am visat o lună
cu feţe schimbătoare
se rotea nebună
pe hotarul primordial al timpului
tineri se bâlbâiau
ameninţând echilibrul
bătrâni neputincioşi
îngenunchiau la marginea drumului

tunetul a încreţit faţa nopţii
ecoul lovitură întârziată
a căzut peste zâmbetul lumii
golit de sânge

Reţeta poveştilor şi poeziilor

Pentru o foarte bună poveste
sau poezie,
avem nevoie de rime,
aşa... cam vreo mie.

Literele, toate din alfabet,
Să nu ne zgârcim,
doar facem banchet.

Balauri şi pocitanii, neapărat,
„răul” e pretutindeni, trebuie studiat.

Mult „bine” este în lume,
de aceea adăugăm albume,
cu prinţi, prinţese, cavaleri
dar şi ţărani,
ce am face fără ei, boieri!

Printre personaje vor fi regi,
drepţi sau lăudăroşi,
morari aventuroşi,
brutari conştiincioşi.

Diplomaţi vor fi bucătarii,
iar înţelepţi făurarii.

Nu pot lipsi hoţii, pescarii,
Fetele inimoase
şi vrăjitoare geloase.

Bun! Cred că lipseşte ceva.
Ştiu!

Zece grame de castele,
cam tot atâta de căsuţe mititele,

pământ cât vezi cu ochii,
pictat cu munţi, câmpii,
şi ierburi smaraldi,

pârâuri zlobii, copaci fermecaţi
zâne cadâne, pietre magice
şi spiriduşi jucăuşi.

Ce lipseşte? Un cer senin,
doar uneori stropit cu nori,
şi bărci plutind printre peştişori.

Totul se amestecă bine şi se coace în cuptorul inimii.

Poftă bună!



Textul de la care a pornit poezia, se referă la personajele din poveştile mele. Multe nu sunt postate, însă fac parte din ciclul ”Mici poveşti pentru pitici”.

sâmbătă, 16 mai 2009

ascultând Gary Moore

ating absent hârtia
deja nemultumit
o chitară zbârnâie prosteşte
gheare de linx zgârâie şira spinării
înăuntru departe
magnolia de fier aşteaptă încordată
nu înfloreşte încă la suprafaţă
partea cea mai rea
e că nu ştiu nimic despre asta
mi-ai spus doar că timpul crapă toate iubirile

Despre mine

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.