Se afișează postările cu eticheta poem. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poem. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 mai 2011

Ars poetica

iau cuvinte cu-a mea minte
şi le storc de înţeles
până-obţin o zgură fină
fără rimă, fără sens

le plantez la mine-n curte
le mai ud şi îngrijesc
până prind culoare-n frunze
după care le donez

toate-s aşezate-n minte
sau în pagini, între foi
dar în Prometeu mă schimbă
lumea cea cu ochii goi

vineri, 1 aprilie 2011

pian

Celălalt suflet din încăpere
un pian rătacit în întuneric
ajutat de propriile note
valsează cu propriile-mi rânduri

el jonglează cu ale sale clape
eu colorez cu-ale mele gânduri
două lumi se materializează
una pe alta se completează

cât de mult diferă aceste entităţi?
ambele nasc, ambele suspină
dar una va muri în portative
cealaltă închise între rime

luni, 28 februarie 2011

Poemul tristeţii

tristeţea mea,
ce chef am să te bat
că nu te asortezi cu firea de-acrobat
dar mă gândesc,
cu mintea mea de cascador,
că ţi-era dor de-aceea ai sosit ambasador
dar nu ştiai că sunt Atlas şi nu te las?
pedeapsă am să-ţi dau în zeflemea
ca din odaia ta haimana
să-mi desenezi pe-o coajă de
halva un zâmbet arcuit
peste cişmea un curcubeu
sub pălărie-nghesuit
de toate relele ferit


şi-n vară să îmi coci poveşti
sau de mă cerţi să mă înlănţuieşti
cu ploi bacoviene-ntre coperţi
atunci te iau alăturea să călăreşti

dar dacă mă iubeşti
mai dă-mi răgaz o clipă
să-ţi ţes c-un fir de cânepă
ispită

dar cum de toate n-ai habar
de mâine te ascund în buzunar

poem

azi nu-s de plastelină
mă preling în surdină
curg printre nedumeriri
tot atâtea amăgiri
vrei să te ajut?
ispiteşte-ntrebarea
trebuie să mă odihnesc
răspund mirosind marea
unui zâmbet
şi păşesc
frământ o nelinişte
muşc din curaj
să mă vindece
sar peste anturaj
într-un picior arunc
un dinte şchiop de prunc
peste umăr
pentru noroc, târăsc
ca un proroc, undeva pe fundul mării
ventriculul însingurării, stângaci
înot în zare
printre miresme de ger
la-ntâmplare
aşteptând...

închid un ochi mijesc
cu celălalt bocesc
aş trage
nu am la cine
culeg
umbra neagră din mine
îmi trag răsuflarea şi
redevin figurină
de plastelină

luni, 27 decembrie 2010

Gânduri împletite

Colaborare cu Ioana Catalina Rosculet



Dormi, somnorosule? întreabă
în loc de bună dimineaţa
Cătălina din poveste
dându-mi de veste că secunda
se arcuieşte peste noi

şi-mi propune
un joc răsucit cu
lujeri de nuferi din care poţi împleti
coliere, brăţări și inele

fantome de surâs
din genele ce pâcle urzesc îmi şoptesc
poeţii sunt o specie aparte...
îţi luminează cu licuricii degetele
minţii

tac

irişii de bondar întreabă iar
muza te vrea doar pentru ea? nu vezi?
ai ascuns amiezi în cotloanele hibernării sufletul
te doare cuvântul de la asfinţit
te aşteaptă încărunţit

mă scald în lacul de chihlimbar
mă fură un fir dintr-un ghem smotocit
de o gâză albastru îl prind
între mai marele şi arătător
adulmecându-i cântecul îngânat
de steaua din colţul drept
al străzii cutreierate
de îngeri
demoni
şi alte creaturi în care
amăgitor am crescut
aripi de nu-mă-uita
flamuri de firimituri
s-alunge iarna cu puterea gândului
murmur magia descântului în timp
ce înlănţui curcubeul cu pasul
ochiului închis cutreier
îngerii ascunşi într-un portret
de inorog fragil

te privesc apoi cum râzi fericită în lumi
fără angoase pe care mi-ar plăcea
să le răsucesc printre unghiile roase
să văd ce este dincolo de coaja ce stă să crape
şi cât soare în pumnii tăi încape

luni, 6 septembrie 2010

fructele pământului

de atâtea gânduri
în plete am gust
de roşcate arogante emoţiile
pârguiesc capricioase
seninătăţi uşor amărui
petale căprui ascund
ghemuite nelinişti

de câte ori ferecăm pleoape
suntem intangibili
avem visele noastre la fel
cum timpul are nopţile în care
ispitiţi de jindul unui altceva
străbatem distanţele prin venele cerului
fără tristeţe
încercând să înhăţăm
o bucată de lume
în jur stâlpii cerului se prăbuşesc
sub cuvinte cu discrete
miresme de fum

aspre la fire aceste zile zbârcite
cu superba delicateţe
îmbrăcată de zbucium
a tinerilor
frumoşi ca toate fructele pământului

joi, 5 august 2010

ritmuri

din amintirea unui mail
şi zece îmbrăţisări ademenite
de obrazul proaspăt
construiesc un drum
cu palmele, ochii şi sufletul
îl pietruiesc cu un pumn de licurici
să nu bâjbâim niciodată
uneori mi-e frică să merg înainte
uneori mă împiedic
îţi pleci uşor fruntea
gândul tău mângâie
pasul în doi sparge mulţimea întrebărilor
sub cerul de plumb regăsit
mi-e sufletul leagăn
arcuşului tău

luni, 25 ianuarie 2010

fantasme

în vara asta
vreau să-nvăţ aşa cum nu se învaţă
nu despre stele ce noaptea o răsfaţă
de voi putea să prind între anotimpuri
un gust al sărutărilor şi-nţelesuri
de foc ce-nvolbură ulcioarele sub scrum
rotind neostenitul fantasmelor alb fum
prin ochi căprui privind dintre marasme
văpaia lor stingând dorurile-albastre

dar cine să mă-nveţe
ce n-am ştiut vreodată
ce gust să aibă noaptea
sau cât e de-efemeră
feroce, dragostea

joi, 22 octombrie 2009

Crochiu

ne-mbie toamna blândă
cu-aromele din cramă
pe străzi frunza caducă
nestingherit se plimbă
miresme de zacuscă
hălăduiesc din vară
zori se trezesc sub bură

flori pe-alei striveşte bruma
sub călcătura-i ponegrită
melancolii ne taie calea
cu falnice tristeţi
umbrelele dansează
neliniştile firii
arsura despărţirii

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Împletiri

toamnă, degete ude,
șoapte uitate clipesc rar,
adânci gânduri ascund comori,
hoinare îmbrățișări
tristeţi...

mâinile tale
mă-mbracă-n vise
desenez un chip
eu, doar un izvor
semn pentru tine
pe țărmuri străine

te păstrez într-un mail
mă scaldă umbre,
îţi scriu:

toamnă, degete ude,
scutură-ţi inima,
priveşte în mine,
lumină

tu

joi, 10 septembrie 2009

Crom

galben vălurit de lună
curs pe lutul galben brun
galben făinos porumbul
în al toamnei galben sân
galben de bolnav e timpul
strâns în vechii galbeni pumni
și de parcă nu-i de-ajuns
alte patimi au pătruns
galbenii strânși de-avarii
unor jalnice scenarii
dominând aroma serii
gustu-ngălbenit al fierii,
înghițită zi de zi
galbena amărăciune
din oferta-acestei lumi

ce-aș putea ca să mai spun?
ceru-i galben a furtună
peste galbenul pământ

deși totu-i aberant
pentru noi un dar ceresc
galbenul Dumnezeiesc

luni, 1 iunie 2009

de unde vin?

te-ascult cum îmi vorbeşti
dar ştii de unde vin ameţitoare
cuvintele cu trup de soare
cu care mă ademeneşti?

ascult cum îmi vorbeşti
dar unde încep adevăratele
cuvintele cu ochi de stele
ce noaptea o îmbogăţesc?

când te îndrăgosteşti
spusele călătoare ca-ntr-un balet
cutreieră culmile de suflet
trebuie doar să îndrăzneşti

sâmbătă, 23 mai 2009

Late november

târzie toamnă
un braţ de crizanteme
a uitat în dar

risipiţi de vânt,
ne colindă dorinţe
rătăcim tristeţi

viaţa

întâile aripi,
energii boreal plăsmuite,
suflete-n vise.

vârstă fecundă
dulci culori amare
adolescenţa

duminică, 17 mai 2009

Scrâşnind

am visat o lună
cu feţe schimbătoare
se rotea nebună
pe hotarul primordial al timpului
tineri se bâlbâiau
ameninţând echilibrul
bătrâni neputincioşi
îngenunchiau la marginea drumului

tunetul a încreţit faţa nopţii
ecoul lovitură întârziată
a căzut peste zâmbetul lumii
golit de sânge

sâmbătă, 16 mai 2009

ascultând Gary Moore

ating absent hârtia
deja nemultumit
o chitară zbârnâie prosteşte
gheare de linx zgârâie şira spinării
înăuntru departe
magnolia de fier aşteaptă încordată
nu înfloreşte încă la suprafaţă
partea cea mai rea
e că nu ştiu nimic despre asta
mi-ai spus doar că timpul crapă toate iubirile

duminică, 16 noiembrie 2008

Cine eşti tu? ( Matters of the heard )

lumină trezind dimineţile
suspin ce alungă umbra
vioară deschizînd cerul copilăriei
mână ce şterge greşeala
calmul zilelor
lac al toamnei ce-n miez ascunde stele
dragoste ce-mi redă somnul
izvor paşnic al nopţii
eşti universul în care trăiesc







Despre mine

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.