destin

colb de genii străzi îneacă
şi cu ploi odată pleacă
gândurile de lumină
nu au ţintă, dar au vină
vină că sunt mult prea multe
şi transformă proaste-n culte
iar episcopul, slăvitul
nu mai controlează timpul
iară draci şi vrăjitoare
apar doar după ecrane
dar puterea gândurilor
n-are mila vânturilor

Fragil

nu poţi jindui la nesfârşit
după ce nu poţi avea
ca un animal bine dresat
trebuie să treci prin cercul de foc
arunci ochii roată
primeşti aplauze
dai ocol arenei ca să arăţi
că eşti nevătămat
nimeni nu va observa
scârţâitul oaselor ce nu se armonizează
cu pasul elegant
zâmbetul cuceritor
sau rănile prea adânci
ca să se vindece vreodată

respectând reţeta, continui
marşul fragil încercând
inutil să ştergi clipa

vara m-aşteaptă
în caleaşca de dovleac
dar ziua mi-a risipit seminţele

cinema

intri în viaţă
ca într-o sala de cinema
păşeşti din întuneric pleci pe furiş
pe linia existenţei eşti noua marionetă
regizori părinţi şcoală prieteni sistem cei norocoşi
au o plasatoare la îndemână ceilalţi...
pe bâjbâite cauţi un loc
te loveşti de întâmplări de oameni
inutil uni îşi pun ochelari
de luptă alţi de cal la început
mintea se roteşte în trombă străbate
împleticindu-se zona crepusculară
dintre dorinţe şi cerinţe logica
e interzisă mărşăluieşti înainte
şi înapoi pe podea de milenii
dar nu a trecut mai mult de o viaţă
uneori fiebinţeala din piept te mistuie
destinul flutură nepăsător distrăgându-te
în loc să te concentrezi pe centura
de siguranţă care te-ar putea salva
propria nesiguranţa este terefiantă
şansele de reuşită sunt egale cu cele de a face operaţie
pe propriul creier penintenţa face parte
din drumul pe care îndoiala te mută
de pe un picior pe altul
în căutarea unei poziţii stabile
domino-ul fricii cade
mai repede decât al binelui
între timp pe culoare te lupţi
pentru un loc cât mai în faţă
despre care nu ştii nimic dar ai auzit
vorbindu-se într-una mârâind
sorbi băutura amară a zilei
dependent de drogul fericirii
ideile le-nghesui la periferie locurile
tainice din suflet se prăfuiesc pe ecran
minciunile actorilor sunt ca ceaţa
deasupra mării toamna trebuie
să te obişnuieşti că te-ai născut
orb că trebuie să te descurci fără...

iar tu
cele mai multe ori singur
priveşti dansul luminii peste întinsul lumii

şi-ntr-un târziu dacă ai răbdare
moartea îşi dezvăluie delicateţea

realitate

noi suntem iele
călărim furtuni
deranjăm cu plânsul, murmurul,
glasul care cheamă, revendică
ne vânzolim pe
maţele oraşului
mustind sălbatic de viaţă
ronţăim întrebări
ridicăm
ziduri chinezeşti răsucite
din care lumina s-a scurs demult
sau voi v-aţi ascuns după?!
şi doar ca umbre păşiţi lângă noi
iar şi iar
până se instalează reflexul pavlovian
între feliile vieţii noastre

din când în când
scapă stafia unui surâs
tremurăm în adâncurile aspre ale
îndoielii

timiditate, umbră amară

lună, lună
demoazelă nebună
ce drum deschizi
de vindecat timizi
candizi şi nevolnici
poetaşii peltici?

s-o iau spre răsărit
pân’ voi fi isprăvit
în inimi de-antracit
pelinul de-ndulcit
din jegul vorbelor
şi înscenărilor

să mă-ntorc spre apus
într-un exil impus
pân’ fi-va descompus
visul fragil din noi
adânc ros de noroi
de-actualii ciocoi ?

zi, spre sud s-o apuc
pe buze cu-n trabuc
spre amicul Papuc
să devin başbuzuc?
pâine neagră să-mbuc
şi să-l cânt pe Coşbuc?

spre ţara zăpezii
a singurătăţii
între urşii polari
mai buni vizionari
decât mercenarii
vorbelor sforţate
sau resuscitate
azi articulate?

lună, cum să deduc
încotro să mă duc
să nu mă simt caduc ?

Flori efemere

viaţa e un fuzelaj simplu
cu diverse proeminenţe aripi
ce-ntrerup uniformitatea zilei
din vârful cărora se-ntind
braţe ca nişte fuioare de fum
extensii ale voinţei
într-o încercare măruntă
de-a pescui fulgerarea
unui vis interior

în rest
bâjbâim circular
printre ciorchine
generatoare de suferinţă
sperând alienant să atingem
cercul de lumină
consonant

însă de cele mai multe ori colapsăm
urlând vertical
într-o explozie de artificii turbate
noi, florile efemere
ale lui Dumnezeu

incantaţii

mi-e gura amară şi limba mi-e şui
Băseştii ne predică iar binele nu-i
mi-e milă de mine, mi-e groază de voi
arcanu’ m-ajunge să mă vâre-n convoi

putredul vorbelor m-aruncă-n noroi
cangrenele minţilor erupe şuvoi
urâtul şi arta păşesc laolaltă
guiţând note false mai ceva ca pe baltă

gunoaie pe străzi, mizerii în case
ne chiorăie maţe în ţol de mătase
Ilene umflate ne sunt mari genii
la TV feţi-frumoşi înşiră tâmpenii

Băseştii ne predică iar binele nu-i
mi-e gura amară şi limba mi-e şui

Trece

cenuşa bântuise aseară
adusă de târziu-n spinare
şoptise mai ai o cărare
cu pietre în piept de străbătut
cel mai probabil un hop de dus
în ring în ritm de swing departe
de mine cuvintele împing
trece...

se topeşte gri-ul în noapte
străbat cu mişcări circulare
hârtiile, o întâmplare
număr paşii cu care timpul
ne-a tatuat în roşu limbul
în adâncuri luna creşte sâmburi
albe geamanduri pentru gânduri
trece…

alunec lin din răul de ieri
un fir de pelin se strecoară
între sunet şi tăceri pe străzi
carnea care m-ascunde e neagră
rugăciuni întorc amintiri din
neant înmuguresc arcuiri
spulberând distanţele, anii
trece...

ating dezamăgirea uşor
redevin osânditul, frământ
în pumni nelinişti, neştiutul
resemnarea-i pe chip decojită
vezi şi tu printre coji zâmbetul?
înhaţ norocul în braţe şi-Ţi spun:
Fie Doamne cum vrei Tu

a trecut

în şase paşi

din ploi despletite
beţie amară
umbrele - adună
ecouri pe stradă
a bocet atârnă
tăcerea albastră
în şişuri de beznă
durerea se leagă
sub paşii de gheaţă
câmpia se-ncheagă
în os de lumină
asprimea păleşte
sub piele de noapte
gânduri şi şoapte
de fiinţă pustie
ce nu se cunoaşte

Noi

Suntem cârtiţe
tenace ne mişcăm
într-un perimetru restrâns
cât se poate de împăcaţi
cu trucurile proprii
urmele noastre sparg
regularitatea zilei
pășim inconștient peste fisuri
mâzgălind pânze
cu ploi monotone

o dată, o singură dată dacă
ne-am opri
am scormoni angoasele celorlalţi
nevăzători aflaţi în alte găuri
pe alte planete
am cerceta ochiul făcut pe dos
care ne mână înainte
încercând evadarea din
sminteala acestui
secat univers

ne-ar trebui
şanse înafara timpului
să plonjăm pe alte căi
la sânul vreunei lumi
iluzorii
în profunzimile unei iubiri
imaginare
în dorinţa de a ne regăsi
pe noi, pietrele calde
ale începutului

toamnelor târzii

În ploaia toamnelor târzii
îmi liniştesc gândurile
întind mâinile să aflu adevărul
să văd, să ating, să gust, să trăiesc
privesc apa
îi urmăresc unduirile
le compar cu palmele mele
tremurul pietrelor ude
clipa îşi poartă lumina peste pielea mea dansând
se strecoară printre umbrele degetelor
în vreme ce curge, freamătă, se retrage
se răsuceşte şi alunecă
scufundându-se în beznă
mă deschid înaintea ei
o invit să mă cuprindă
iar şi iar
până când voi fi mulţumit
de felul în care stăpânesc
echilibrul

O singurătate pentru fiecare

despuiat de întrebări
tac şi privesc
reflectând la starea proprie
rătăciți
și tu și eu
în universuri paralele
între noi doar frigul
împletind cuvintelor
răsărituri însângerate

pentru cântecul ce tresare în mine

Doamne, dă-mi aripă cuvântului
peste hârtie tăria vântului
miros de ţărnă şi mângâiere
graiul să-mi cu trup de baiadere
s-alung negura durerilor
cu-aroma de lavandă a serilor
pentru izul de-ngheţ al coşmarurilor
seducătoarea cântare a râurilor

încă, dă, Doamne, plăpândului
din palma de-argint a gândului
puteri să-alinte cerurile albastre
şi cântece cu stele din glastre

şi dezbrăcat de rele
încolo spre apus
vom fi vioară Ta şi-arcuş

Nuanţe portocalii

amărăciunea a venit la mine
după prima bătălie
pe atunci aveam încă
urmele copilăriei pe cizme
şi promisiunea unei lumi întregi
se întindea dinaintea mea
înscrisă în apele ochilor
naivitatea mi-era strălucitoare
fără nici o zgârietură
şi o purtam ca pe un stindard
personal

azi fiecare lovitură
mă bântuie dureros
salutându-mă dimineaţa
ca nişte vechi camarazi

mă întreb
aş fi putut face alte alegeri
care să mă trimită pe alt drum...

mă întreb
dacă ultragiul faţa de nedreptăţile din jurul meu,
faţă de depravarea lumii
nu se vor veşteji
pe străzile neluminate ale rutinei...

pot oare, gesturile mele
să-ndrepte răul,
nedreptatea?

nu ştiu
probabil nu
dar pot să înapoiez unui om viaţa,
speranţa

dintre zile

sunt geamăn
înger modern
neatins de prezent
peţesc cuvinte
între prezent şi trecut
răscolindu-mă