Noi

Suntem cârtiţe
tenace ne mişcăm
într-un perimetru restrâns
cât se poate de împăcaţi
cu noi înşine
urmele noastre sparg
regularitatea zilei
şi totuşi am vrea
să ştim mai multe...

o dată, o singură dată dacă
ne-am opri
am scormoni
angoasele celorlalţi nevăzători
aflaţi în alte găuri
pe alte planete
am cerceta ochiul făcut pe dos
care ne mână înainte
încercând evadarea din sminteala acestui
secat univers

ne-ar trebui
şanse înafara timpului
să plonjăm pe alte căi
la sânul vreunei lumi
iluzorii
în profunzimile unei iubiri
imaginare
în dorinţa de a ne regăsi
pe noi, pietrele calde
ale începutului

toamnelor târzii

În ploaia toamnelor târzii
îmi liniştesc gândurile
întind mâinile să aflu adevărul
să văd, să ating, să gust, să trăiesc
privesc apa
îi urmăresc unduirile
le compar cu palmele mele
tremurul pietrelor ude
clipa îşi poartă lumina peste pielea mea dansând
se strecoară printre umbrele degetelor
în vreme ce curge, freamătă, se retrage
se răsuceşte şi alunecă
scufundându-se în beznă
mă deschid înaintea ei
o invit să mă cuprindă
iar şi iar
până când voi fi mulţumit
de felul în care stăpânesc
echilibrul

Crochiu

ne-mbie toamna blândă
cu-aromele din cramă
pe străzi frunza caducă
nestingherit se plimbă
miresme de zacuscă
hălăduiesc din vară
ploi se revarsă-ntruna

flori pe-alei striveşte bruma
sub călcătura-i ponegrită
melancolii ne taie calea
cu falnice tristeţi
sperioase umbrelele dansează
neliniştile firii
arsura despărţirii

așchii de soare

liniște lină
senină lumină
liniște stinsă
de-ntuneric linsă
liniște arsă
de mâna ta toarsă
liniști revarsă
șoapta-ți întoarsă
liniști depline
împletite destine
în timp ce curgi râu
în mine

ultimele lacuri ale nopții

mereu într-o dungă
deznădejdia atârnă grea

somnul se zgâieşte dincolo
de hotarul uitării rătăcite
închipuirile mărşăluiesc
dezordonat expunând clipe
înconjurată de umbre bănuiala învârte
gândurile întunericul îşi tatuează urmele
încăpăţânat răutatea
agăţă minţi disperate

ziua a devenit prea fierbinte
pe-acoperişuri aglomerate
ritualul ne sileşte să taiem beregate

m-aşteaptă zile strâmbate de furtuni
săptămâni urcând în brocarturi cenuşii
rănile se vor naşte roase de vânturi
cum aş ocoli aceste anotimpuri!
însă alegerile par predestinate
visele se retrag incinerate

în tot acest timp
lumina de mai
născoceşte vitralii
înfigând emoţii necunoscute
ce şerpuiesc aiurite printre sforile păpuşarilor

scutură-mă, Doamne, de fum
trebuie să pornesc la drum!

sunt atât de hotărât că aş putea urca un munte
păşind prin praful timpului
fără să alunec nici măcar un milimetru

Atenţie! Lupul a ieşit la vânătoare

Bună dimineaţa! Aţi fost cuminţi?

zdrenţuit întunericul a sfârşit zvonind încă o dimineaţă
este ora 6:45 umflat ca dovleacul
soarele se rostogoleşte în valuri de chihlimbar
râde de mine, naivul...

ridic degetul
barbar

n-am înghiţit niciodată răutate pură
până acum,
ustură?
viaţa e dură...
războiul se-nsoţeşte doar cu doamna durere
pot să agit pumnii cât vreau
suntem „pâine şi circ”! Ptui!!
adio încredere!
ascunşi fariseii râdeau

gata cu deghizările

ce-i mort, mort rămâne
trebuie să las furia, mândria deoparte
naivităţile, melodrame bătrâne...
trebuie sparte

Ştiu!

Taci, prostane!
sunt sătul de şicane

ce asculţi nu este fiere

lăsaţi-mă-n pace, nu scoateţi cleştii
n-am timp de toţi maneliştii

Sweet Lord, naiba să-i ia de nenorociţi
au crescut gheare
au născut dinţi

Împletiri

toamnă, degete ude,
din șoapte uitate clipește rar
adânci gânduri ascund comori,
hoinare îmbrățișări,
tristeţi...

mâinile tale
mă-mbracă-n vise
desenez un gând
eu, doar izvor
semn pentru tine
pe tărâmuri străine

Te păstrez într-un mail
mă scald în vise,
îţi scriu:

toamnă, degete ude,
scutură-ţi inima,
priveşte în mine
lumini şi umbre

tu