realitate

noi suntem iele
călărim furtuni
deranjăm cu plânsul, murmurul,
glasul care cheamă, revendică
ne vânzolim pe
maţele oraşului
mustind sălbatic de viaţă
ronţăim întrebări
ridicăm
ziduri chinezeşti răsucite
din care lumina s-a scurs demult
sau voi v-aţi ascuns după?!
şi doar ca umbre păşiţi lângă noi
iar şi iar
până se instalează reflexul pavlovian
între feliile vieţii noastre

din când în când
scapă stafia unui surâs
tremurăm în adâncurile aspre ale
îndoielii

timiditate ( 2 )

sunt timid
dar nu mă tratez
recunosc
mai vorbesc
din când în când numai
cu mine rareori expediez
un cuvânt nu e
un fluture chiar
şi gesturile mi-s
zgârcit ai zice

între timp am învăţat
printre orgolii se păşeşte
în vârful picioarelor
eroii există doar în poveşti

o zi strâmbă

azi e strâmbă
mâine pune în umbră
răsucirea firii
aruncă un ochi la cer
aripi de mac îmbracă
după-amiezi albe cu ramuri goale
riguroşi, japonezii editează dicţionare
semnificaţiile acestor rânduri scapă
e un timp de călcat în picioare
inimi, prieteni, ce-o mai fi
saltimbancii au spectacol permanent
în parlament petrec zile inventând coşmaruri
anxietatea bolboroseşte în măruntaie

mă cuprinde oboseala
şi atunci prefer să tac

praf ( aşchii de piatră )

născuţi din praf
ne furişăm printre umbre
căutându-ne
râu de oameni alergând
spre posibile destinaţii şi nici un loc
unde să ne refugiem pentru că
nu există nimeni să ofere indicii
nimeni nu posedă
semnalmente după care să ne recunoştem
dar până se încheie marşul
înaintăm cât mai spre centru
acolo credem că se întâmplă
totul însă nu dăm decât peste haznaua
viselor noastre şi sfârşim
prin a-i pune eticheta
divertisment
în loc de să descălecăm
în podul palmei pe care tatuăm
„Atenţie, acest loc dăunează grav sănătăţii!”

ai grijă când e prea linişte
pe artera neagră a vieţii

ritmuri

din amintirea unui mail
şi zece îmbrăţisări ademenite
de obrazul proaspăt
construiesc un drum
cu palmele, ochii şi sufletul
îl pietruiesc cu un pumn de licurici
să nu bâjbâim niciodată
uneori mi-e frică să merg înainte
uneori mă împiedic
îţi pleci uşor fruntea
gândul tău mângâie
pasul în doi sparge mulţimea întrebărilor
sub cerul de plumb regăsit
mi-e sufletul leagăn
arcuşului tău