Poemul tristeţii

tristeţea mea,
ce chef am să te bat
că nu te asortezi cu firea de-acrobat
dar mă gândesc,
cu mintea mea de cascador,
că ţi-era dor de-aceea ai sosit ambasador
dar nu ştiai că sunt Atlas şi nu te las?
pedeapsă am să-ţi dau în zeflemea
ca din odaia ta haimana
să-mi desenezi pe-o coajă de
halva un zâmbet arcuit
peste cişmea un curcubeu
sub pălărie-nghesuit
de toate relele ferit


şi-n vară să îmi coci poveşti
sau de mă cerţi să mă înlănţuieşti
cu ploi bacoviene-ntre coperţi
atunci te iau alăturea să călăreşti

dar dacă mă iubeşti
mai dă-mi răgaz o clipă
să-ţi ţes c-un fir de cânepă
ispită

dar cum de toate n-ai habar
de mâine te ascund în buzunar