zdrenţuit întunericul a sfârşit zvonind încă o dimineaţă
este ora 6:45 umflat ca dovleacul
soarele se rostogoleşte în valuri de chihlimbar
râde de mine, naivul...
ridic degetul
barbar
n-am înghiţit niciodată răutate pură
până acum,
ustură?
viaţa e dură...
războiul se-nsoţeşte doar cu doamna durere
pot să agit pumnii cât vreau
suntem „pâine şi circ”! Ptui!!
adio încredere!
ascunşi fariseii râdeau
gata cu deghizările
ce-i mort, mort rămâne
trebuie să las furia, mândria deoparte
naivităţile, melodrame bătrâne...
trebuie sparte
Ştiu!
Taci, prostane!
sunt sătul de şicane
ce asculţi nu este fiere
lăsaţi-mă-n pace, nu scoateţi cleştii
n-am timp de toţi maneliştii
Sweet Lord, naiba să-i ia de nenorociţi
au crescut gheare
au născut dinţi
Teodor Dume, entresto
Acum 3 săptămâni
2 comentarii:
mi-a placut furia din poezia ta!"ascunsi fariseii radeau"!
chiar e buna!
Da, Ioana, era furie.
Thanks.
D.
Trimiteți un comentariu