luni, 12 iulie 2010

timiditate, umbră amară

lună, lună
demoazelă nebună
ce drum deschizi
de vindecat timizi
candizi şi nevolnici
poetaşii peltici?

s-o iau spre răsărit
pân’ voi fi isprăvit
în inimi de-antracit
pelinul de-ndulcit
din jegul vorbelor
şi înscenărilor

să mă-ntorc spre apus
într-un exil impus
pân’ fi-va descompus
visul fragil din noi
adânc ros de noroi
de-actualii ciocoi ?

zi, spre sud s-o apuc
pe buze cu-n trabuc
spre amicul Papuc
să devin başbuzuc?
pâine neagră să-mbuc
şi să-l cânt pe Coşbuc?

spre ţara zăpezii
a singurătăţii
între urşii polari
mai buni vizionari
decât mercenarii
vorbelor sforţate
sau resuscitate
azi articulate?

lună, cum să deduc
încotro să mă duc
să nu mă simt caduc ?

2 comentarii:

ioana spunea...

Îmi place că ai descoperit că timiditatea poate fi învinsă fie si ironic! Versurile poemului îmbracă cu zâmbet aripile ei frânte in cuvânt. O poezie jucăusă, presarata ici colo cu cuvinte peste care inca planeaza umbra amara a ciudatului sentiment. În viaţă… depinde cât ne dorim să fim de timizi. Sunt sigură că vei descoperi că nu poate exista timiditate fara un sentiment puternic in spate. E frumos poemul,Dorulet!

Doru Emanuel spunea...

Timiditatea poate fi invinsa, ai dreptate, incercarea aceasta insa mai trebuie mult lucrata pentru a deveni poezie.

D.

Despre mine

Fotografia mea
Cărţi publicate: "Muguri", antologie - 2006, Cluj-Napoca "Gesturi fireşti" - 2007, volum de proză, Iaşi "Poveştile de la Bojdeucă" - 2008, proză, Iaşi "Plictiseală si propuneri" - 2004, Cluj "Poveşti, povestiri, poezii" - 2005, Cluj "Mici poveşti pentru pitici" – 2006, Cluj, "Aripi pe cerul poeziei" - 2008, Giurgiu. Ana Basis, poezie, Brasov - 2008. Apariţii în: Revista literară „Oglinda literară”, revista literară „Visul”, revista „Agero”, „Universul copiilor”, revista „Muguri”, presa locală şi străinătate, mai ales în Franţa şi Canada.