fructele pământului

de atâtea gânduri
în plete am gust
de roşcate arogante emoţiile
pârguiesc capricioase
seninătăţi uşor amărui
petale căprui ascund
ghemuite nelinişti

de câte ori ferecăm pleoape
suntem intangibili
avem visele noastre la fel
cum timpul are nopţile în care
ispitiţi de jindul unui altceva
străbatem distanţele prin venele cerului
fără tristeţe
încercând să înhăţăm
o bucată de lume
în jur stâlpii cerului se prăbuşesc
sub cuvinte cu discrete
miresme de fum

aspre la fire aceste zile zbârcite
cu superba delicateţe
îmbrăcată de zbucium
a tinerilor
frumoşi ca toate fructele pământului

realitate

noi suntem iele
călărim furtuni
deranjăm cu plânsul, murmurul,
glasul care cheamă, revendică
ne vânzolim pe
maţele oraşului
mustind sălbatic de viaţă
ronţăim întrebări
ridicăm
ziduri chinezeşti răsucite
din care lumina s-a scurs demult
sau voi v-aţi ascuns după?!
şi doar ca umbre păşiţi lângă noi
iar şi iar
până se instalează reflexul pavlovian
între feliile vieţii noastre

din când în când
scapă stafia unui surâs
tremurăm în adâncurile aspre ale
îndoielii

timiditate ( 2 )

sunt timid
dar nu mă tratez
recunosc
mai vorbesc
din când în când numai
cu mine rareori expediez
un cuvânt nu e
un fluture chiar
şi gesturile mi-s
zgârcit ai zice

între timp am învăţat
printre orgolii se păşeşte
în vârful picioarelor
eroii există doar în poveşti

o zi strâmbă

azi e strâmbă
mâine pune în umbră
răsucirea firii
aruncă un ochi la cer
aripi de mac îmbracă
după-amiezi albe cu ramuri goale
riguroşi, japonezii editează dicţionare
semnificaţiile acestor rânduri scapă
e un timp de călcat în picioare
inimi, prieteni, ce-o mai fi
saltimbancii au spectacol permanent
în parlament petrec zile inventând coşmaruri
anxietatea bolboroseşte în măruntaie

mă cuprinde oboseala
şi atunci prefer să tac

praf ( aşchii de piatră )

născuţi din praf
ne furişăm printre umbre
căutându-ne
râu de oameni alergând
spre posibile destinaţii şi nici un loc
unde să ne refugiem pentru că
nu există nimeni să ofere indicii
nimeni nu posedă
semnalmente după care să ne recunoştem
dar până se încheie marşul
înaintăm cât mai spre centru
acolo credem că se întâmplă
totul însă nu dăm decât peste haznaua
viselor noastre şi sfârşim
prin a-i pune eticheta
divertisment
în loc de să descălecăm
în podul palmei pe care tatuăm
„Atenţie, acest loc dăunează grav sănătăţii!”

ai grijă când e prea linişte
pe artera neagră a vieţii

ritmuri

din amintirea unui mail
şi zece îmbrăţisări ademenite
de obrazul proaspăt
construiesc un drum
cu palmele, ochii şi sufletul
îl pietruiesc cu un pumn de licurici
să nu bâjbâim niciodată
uneori mi-e frică să merg înainte
uneori mă împiedic
îţi pleci uşor fruntea
gândul tău mângâie
pasul în doi sparge mulţimea întrebărilor
sub cerul de plumb regăsit
mi-e sufletul leagăn
arcuşului tău

timiditate, umbră amară

lună, lună
demoazelă nebună
ce drum deschizi
de vindecat timizi
candizi şi nevolnici
poetaşii peltici?

s-o iau spre răsărit
pân’ voi fi isprăvit
în inimi de-antracit
pelinul de-ndulcit
din jegul vorbelor
şi înscenărilor

să mă-ntorc spre apus
într-un exil impus
pân’ fi-va descompus
visul fragil din noi
adânc ros de noroi
de-actualii ciocoi ?

zi, spre sud s-o apuc
pe buze cu-n trabuc
spre amicul Papuc
să devin başbuzuc?
pâine neagră să-mbuc
şi să-l cânt pe Coşbuc?

spre ţara zăpezii
a singurătăţii
între urşii polari
mai buni vizionari
decât mercenarii
vorbelor sforţate
sau resuscitate
azi articulate?

lună, cum să deduc
încotro să mă duc
să nu mă simt caduc ?