nepoem

refugiat în cameră
închid ochii,
mă scufundam încet, încet,
în mirifica lume
din spatele pleoapelor
o intersecţie unde,
dacă nu te opreşti la timp,
Dumnezeu ştie
unde ai ajunge

poem

azi nu-s de plastelină
mă preling în surdină
curg printre nedumeriri
tot atâtea amăgiri
vrei să te ajut?
ispiteşte-ntrebarea
trebuie să mă odihnesc
răspund mirosind marea
unui zâmbet
şi păşesc
frământ o nelinişte
muşc din curaj
să mă vindece
sar peste anturaj
într-un picior arunc
un dinte şchiop de prunc
peste umăr
pentru noroc, târăsc
ca un proroc, undeva pe fundul mării
ventriculul însingurării, stângaci
înot în zare
printre miresme de ger
la-ntâmplare
aşteptând...

închid un ochi mijesc
cu celălalt bocesc
aş trage
nu am la cine
culeg
umbra neagră din mine
îmi trag răsuflarea şi
redevin figurină
de plastelină

așchii de soare

linişti cu tine
capele sixtine
liniște plină
senină lumină
liniște stinsă
de-ntuneric linsă
liniște arsă
de mâna ta toarsă
liniști revarsă
șoapta-ți întoarsă
liniști depline
împletesc destine
în timp ce curgi râu
în mine

Gânduri împletite

Colaborare cu Ioana Catalina Rosculet



Dormi, somnorosule? întreabă
în loc de bună dimineaţa
Cătălina din poveste
dându-mi de veste că secunda
se arcuieşte peste noi

şi-mi propune
un joc răsucit cu
lujeri de nuferi din care poţi împleti
coliere, brăţări și inele

fantome de surâs
din genele ce pâcle urzesc îmi şoptesc
poeţii sunt o specie aparte...
îţi luminează cu licuricii degetele
minţii

tac

irişii de bondar întreabă iar
muza te vrea doar pentru ea? nu vezi?
ai ascuns amiezi în cotloanele hibernării sufletul
te doare cuvântul de la asfinţit
te aşteaptă încărunţit

mă scald în lacul de chihlimbar
mă fură un fir dintr-un ghem smotocit
de o gâză albastru îl prind
între mai marele şi arătător
adulmecându-i cântecul îngânat
de steaua din colţul drept
al străzii cutreierate
de îngeri
demoni
şi alte creaturi în care
amăgitor am crescut
aripi de nu-mă-uita
flamuri de firimituri
s-alunge iarna cu puterea gândului
murmur magia descântului în timp
ce înlănţui curcubeul cu pasul
ochiului închis cutreier
îngerii ascunşi într-un portret
de inorog fragil

te privesc apoi cum râzi fericită în lumi
fără angoase pe care mi-ar plăcea
să le răsucesc printre unghiile roase
să văd ce este dincolo de coaja ce stă să crape
şi cât soare în pumnii tăi încape

Fragil

nu poţi jindui la nesfârşit
după ce nu poţi avea
ca un animal bine dresat
trebuie să treci prin cercul de foc
arunci ochii roată
primeşti aplauze
dai ocol arenei ca să arăţi
că eşti nevătămat
nimeni nu va observa
scârţâitul oaselor ce nu se armonizează
cu pasul elegant
zâmbetul cuceritor
sau rănile prea adânci
ca să se vindece vreodată

respectând reţeta, continui
marşul fragil încercând
inutil să ştergi clipa

vara m-aşteaptă
în caleaşca de dovleac
dar ziua mi-a risipit seminţele

aşchii de cuvânt

inima are patru camere
dar asta ştii şi tu
numai că îţi scapă
faptul că sunt goale
în zadar străduinţa să lipeşti
afişe cu prietenii întâmplător
culese

sub plânsul timpului
corăbii tăcute, visele
ţi se topesc
corăbii tăcute, iubirile
se deşiră ca mărgelele
de la gâtul mamei
când a aflat că există locuri
în suflet pe care nu le-a descoperit
până acum un fulger creează
o gaură-n cer tot aşa un chip
în căuşul ochilor adânceşte amintiri

ca un animal sălbatic
înţelegerea se apropie
pe furiş rânjind ca un liliac
singurătatea îţi reazămă coatele amare
peste umbra nopţii coborâtă
să vindece drumuri deschise
de poeţii cu limbă de şarpe

şi tu ştii, o ştiu şi eu
oamenii mari
zboară puţin
sau deloc
pentru că au aripi mici
sau deloc

viaţa e un joc
de fragmente imperfecte
în care încă te caut deşi
eşti doar o ruptură
a timpului meu



inima are patru camere
dar asta ştii şi tu
numai că îţi scapă
faptul că sunt goale
în zadar străduinţa să lipeşti
afişe cu prietenii întâmplător
culese

sub plânsul timpului
corăbii tăcute, visele
ţi se topesc
corăbii tăcute, iubirile
se deşiră ca mărgelele
de la gâtul mamei
când aflii că există locuri
în suflet pe care nu le-ai descoperit
până acum un fulger creează
o gaură-n cer tot aşa un chip
în căuşul ochilor adânceşte amintiri

ca un animal sălbatic
înţelegerea s-a apropiat
pe furiş rânjind singurătatea
îţi reazămă coatele amare
peste umbra nopţii coborâtă
să vindece drumuri deschise
de poeţii cu limbă de şarpe

şi tu ştii, o ştiu şi eu
oamenii mari
zboară puţin
sau deloc
pentru că au aripi mici
sau deloc

însă viaţa e un joc
de fragmente imperfecte
în care încă te caut deşi
eşti doar o ruptură
a timpului meu

cinema

intri în viaţă
ca într-o sala de cinema
păşeşti din întuneric pleci pe furiş
pe linia existenţei eşti noua marionetă
regizori părinţi şcoală prieteni sistem cei norocoşi
au o plasatoare la îndemână ceilalţi...
pe bâjbâite cauţi un loc
te loveşti de întâmplări de oameni
inutil uni îşi pun ochelari
de luptă alţi de cal la început
mintea se roteşte în trombă străbate
împleticindu-se zona crepusculară
dintre dorinţe şi cerinţe logica
e interzisă mărşăluieşti înainte
şi înapoi pe podea de milenii
dar nu a trecut mai mult de o viaţă
uneori fiebinţeala din piept te mistuie
destinul flutură nepăsător distrăgându-te
în loc să te concentrezi pe centura
de siguranţă care te-ar putea salva
propria nesiguranţa este terefiantă
şansele de reuşită sunt egale cu cele de a face operaţie
pe propriul creier penintenţa face parte
din drumul pe care îndoiala te mută
de pe un picior pe altul
în căutarea unei poziţii stabile
domino-ul fricii cade
mai repede decât al binelui
între timp pe culoare te lupţi
pentru un loc cât mai în faţă
despre care nu ştii nimic dar ai auzit
vorbindu-se într-una mârâind
sorbi băutura amară a zilei
dependent de drogul fericirii
ideile le-nghesui la periferie locurile
tainice din suflet se prăfuiesc pe ecran
minciunile actorilor sunt ca ceaţa
deasupra mării toamna trebuie
să te obişnuieşti că te-ai născut
orb că trebuie să te descurci fără...

iar tu
cele mai multe ori singur
priveşti dansul luminii peste întinsul lumii

şi-ntr-un târziu dacă ai răbdare
moartea îşi dezvăluie delicateţea