poem

azi nu-s de plastelină
mă preling în surdină
curg printre nedumeriri
tot atâtea amăgiri
vrei să te ajut?
ispiteşte-ntrebarea
trebuie să mă odihnesc
răspund mirosind marea
unui zâmbet
şi păşesc
frământ o nelinişte
muşc din curaj
să mă vindece
sar peste anturaj
într-un picior arunc
un dinte şchiop de prunc
peste umăr
pentru noroc, târăsc
ca un proroc, undeva pe fundul mării
ventriculul însingurării, stângaci
înot în zare
printre miresme de ger
la-ntâmplare
aşteptând...

închid un ochi mijesc
cu celălalt bocesc
aş trage
nu am la cine
culeg
umbra neagră din mine
îmi trag răsuflarea şi
redevin figurină
de plastelină